vineri, 18 februarie 2011

Clanul Kerr

Castelul Ferniehirst
Istorioara noastra vorbeste despre clanul scotian Kerr. Veti vedea spre sfarsit de ce.
Intemeietorii lui au fost fratii Ralph si John Kerr, stabiliti in Jedburgh din anul 1330. Clanul a crescut si a prosperat rapid, controland destul de repede doua castele la frontiera cu Anglia.
Incepand cu secolul 15, clanul Kerr a devenit un important si loial aliat al Coroanei Scotiene, alianta ce s-a pastrat de-a lungul secolelor.
Condus de Sir Andrew Kerr, clanul a luptat in anul 1513 alaturi de regele James al IV-lea al Scotiei impotriva englezilor, in faimoasa batalie de la Flodden Field.
Despre cat de neinfricati in lupta erau cei din clanul Kerr aflam dintr-un alt episod al istoriei.
Atacand unul din castelele aflate la marginea Scotiei, englezii s-au lovit de o aparare feroce a celor din clanul Kerr. Riposta a fost atat de puternica, incat se spune ca englezii au crezut ca se razboiesc cu o armata condusa de dracul insusi.
Sir Andrew Kerr a murit in 1526, aparandu-l pe regele James al V-lea al Scotiei, cand acesta se indrepta cu suita sa spre castelul Edinburgh.
Domeniile importante ale clanului au fost: Monteviot, Roxburgh, Holydean si Ferniehirst (castel construit pe la 1470).
Andrew Kerr a fost stangaci. A gasit ca aceasta insusire era o calitate pe care o putea folosi in lupta, datorita surprizei si neajunsurilor pe care le producea asupra oponentului. Se spune ca si-a determinat fiii si armata sa lupte cu mana stanga.
Castelul Ferniehirst al clanului a fost conceput spre a fi de folos unui stangaci, intr-o eventuala lupta cu un oponent dreptaci. Intrarea principala duce la scarile in spirala ale castelului. Acestea sunt construite in sensul invers de rotatie al acelor de ceasornic, punandu-l pe combatantul dreptaci intr-o pozitie dezavantajoasa in confruntarea cu un stangaci, care are un spatiu de manevra mai mare (in desenul de mai jos aveti un exemplu cu scarile dispuse in ambele sensuri)


Ca o curiozitate, un sondaj publicat in 1972 de BMJ (Jurnalul Medical Britanic) arata ca 30% din cei care purtau atunci prenumele Kerr erau stangaci.
Share

0 comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

Scrie un comentariu